Morala

Am auzit-o strigându-mă,

Mi s-a parut?!Așa se pare…

Părea totul real

Mi-am imaginat-o din nou cu mine.

N-am avut ocazia să-i mai greșesc.

Mă schimbasem în bine dar nu știa

A avut ocazia să știe, dar nu…

A vrut să vadă doar răul, și rău a fost

Credeam că am uitat-o… dar din când în când îmi lasă cate un mesaj. Nu mai am tăria să-i răspund. Nu merită osteneala…

Mi-ar spune că a greșit, dar orgoliul nu o lasă. Alegerea greșită a luat-o cu mult timp în urmă iar acum e prea târziu pentru regrete.

Nu-i rămâne decât să-și continue viața, cu speranța că a înteles morala.

Reclame

O plimbare prin parc

O plimbare prin parc

Era demult trecut de ora 22 și cu toate acestea , tânărul Jonathan își continua drumul spre parc . Întârziase la prima lui întâlnire , însă continua să spere că ea îl va aștepta . În graba lui spre ceea ce credea că va fii o seară de neuitat , fără să sesizeze îi căzuse cheia de la casă fix lângă o băltoacă pe care a sărit-o cu repeziciune .
– Cum am putut să uit de înâlnirea noastră? Ce impresie și-o fii făcut domnișoara despre mine? își zicea în sinea sa Jonathan .
Aproape de parc îi iese înainte un om îmbrăcat sărăcăcios .
– Ajutați vă rog un biet bătrân ! zise omul .
Jonathan se oprește o secundă , scoate o bancnotă din portofel și-i întinde bătrânului .
– Poftiți ! De unde dai , de acolo-ți dă Dumnezeu!
Apoi tânărul își continuă puținul drum ce-i rămăsese. Ajuns în parc , constată că singura persoană ce-l aștepta era chiar el . Dezamăgit de el însuși își pune căștile în urechi și se îndreaptă către stația de autobuz . Scormonind prin buzunare , realizează că-i lipsește cheia de la casă.
– Halal seară am avut! Mai întâi întâlnirea , iar acum cheia de la casă! Ce-am să mă fac? spuse el cu voce tare, pe un ton slab.
Trecând tot așa supărat pe lângă bătrânul ce-l ajutase cu puțin timp în urmă , acesta îl oprește iar pe Jonathan.
– Dar ce te-a supărat nepoate? Acum nici zece minute păreai ce-a mai fericită persoană ce-am văzut-o azi .
Întreabă bătrânul parcă îngrijorat de starea tânărului . Gestul mic și aproape nesemnificativ făcut de Jonathan îl făcuse pe bătrân să prindă un oarecare drag de el .
– Am întârziat la întâlnirea cu o fată pentru care a-și fi făcut orice . Acum ea a plecat, și colac peste pupăză , mi-am pierdut și cheia de la casă . La o adică Dumnezeu a fost mânios pe mine astăzi…
-Nu pot să te las așa nefericit tinere ! Astfel de frământări ar trebui să ocolească pe unul ca tine.
-Si totuși nu o fac . Spuse încet Jonathan…
Ce nu știa Jonathan era că fata fusese mereu aproape de el , însă el nu avea ochi să vadă asta . Era prea îngrijorat de modul în care avea să-și petreacă seara singur , afară .
Rezemat de gardul parcului , cu căștile în urechi se gândea necontenit la fata pe care o dezamăgise . Acum parcă nu mai avea aceași însemnătate pierderea unei simple chei .
Își scoate mobilul din buzunar , și simte că singurul lucru pe care ar putea să-l mai facă este să-i scrie fetei un mesaj pentru a-și cere scuze și nimic mai mult .
„Hey! Sunt Jonathan . Tot ce voiam să-ți mai spun este că-mi pare nespus de rău că te-am făcut să mă aștepți . Sunt aici și-mi pare rău.”
Apoi își pune telefonul înapoi în buzunar și se îndreaptă spre o bancă din parc , undeva sub un felinar. Nu spera decât la un simplu „Te iert!” . Și-a plecat capul și se gândea că ar fii fost mai bine să se străduiască mai mult.
După puțin timp își simte telefonul vibrând în buzunarul său . Fără nicio speranță îl scoate din buzunar și-i aprinde ecranul . Primise un mesaj . Era de la ea . Inima începu să-i bată mai repede.
„Ți-am găsit cheia! Așteaptă-mă acolo! Ajung imediat.”
Lui Jonathan nu-i venea a-și crede ochilor . Se ciupește repede , crezând că e într-un vis . Nu trece mult timp și el o vede venind. Acum era mai fericit ca la venirea înspre parc .
-Îmi cer scuze!
-Nu trebuie. Poftim cheia…
-Dar cum !? Cum știai că mi-am pierdut cheia?
-Mergeam supărată pe bulevardul de lângă parc , în momentul în care cheia mea a cazut din buzunaru-mi parcă atrasă de ceva sclipitor, ce avea să fie o cheie. Așa că le-am luat cu mine pe amândouă , în speranța că-și va găsi proprietarul. Tot mergând supărată , m-a oprit un bătrân și m-a întrebat de ce sunt supărată.
„- Ce ai pățit tânără domnișoară ? Ce te supără ? ”
„- Bună seara! Ei bine … trebuia să întâlnesc un băîat în parc în seara aceasta, însă nu a mai ajuns.”
„- Avea dreptate . Pentru o domnișoară ca tine chiar merită să dai totul .”
„- La ce vă referiți ? Despre cine vorbiți ? ”
„- Despre un tânăr ce a întârziat la o întâlnire în parc în această seară frumoasă . Pe deasupra ,săracul , și-a mai pierdut și cheia de la casă. ”
– Apoi am primit mesajul de la tine . Așa am ajuns așa . Se pare că Dumnezeu ne iubește!
-Așa e! spuse Jonathan.
„-Mulțumesc Ție doamne !” își spuse în gând Jonathan , acum prea fericit să mai poată scoate o vorbă . O luă pe domnișoară , cu încredere , de mână și plecară împreună prin parc . Avea să fie o seară minunată pentru amândoi.

Inima spre seară

Scriu versuri pe foaie , cu sânge pe mână
Când iubirea mă face să pășesc pe lună,
Când iubita se uita la mine și , parcă mă-ngână
Mă uit în ochii ei , glasul iubirii răsună.
Acum am aflat ce e suferința
Mă uit spre ea , mă-nvăluie umilința,
Mă uit spre cer , aștept biruința.
Durerea-mi e sfâșietoare
Totul de la o simplă-ndepărtare,
Și doare.

Mă uit în gol și simt că înnebunesc
În suflet doar sentimente, încerc să n-o rănesc,
Aș vorbi singur dar nu mai vorbesc
Tre’ să-ncetez să mă-nvinuiesc,
Nu sunt nebun, dar cred c-o zăpăcesc
Am un suflet mic și-aștept să cresc.

În cele din urmă, am să las deoparte
Sentimente de foc și vise deșarte,
Mesajele mele ies parcă-ncifrate
Viața-i ca o rachetă.. eu plec pe Marte.

Și-observ cât de greu trece timpu’
Cred c-am fumat că iar mă ia tripu’
Cu casca-n ureche tac și-mi ascult beatu’,
Îmi tot spun că tre’ să-mi reiau ritmu’.
Asta însemnă iubire adevărată,
Lacrimi în suflet, inima curată
Aceeași inimă de-o fată furată,
Iubirea profundă și cizelată.

Merg singur.. prin ploaie pe-afară,
Las tot ce-a fost.. inima spre seară.

Tîrziu.

De ce ar trebui oare
să scriu cu-atâta ardoare
când versurile de foc
se sting înghițite de
multele lacrimi..pline.

Numai un vers aș mai putea scrie
căci mai mult nu mi-ar ajunge
… cerneala.

Să-ncerc mai mult nu pot
mâna-nsângerată-mi spune
că totul s-a terminat.
Și numai scriu.
Târziu.